ROTARY IAȘI 2000

CE ESTE ROTARY?
Rotary este o rețea mondială de persoane care îşi transpun pasiunile în cauze sociale relevante, pentru a schimba viața comunității.

Alcătuită din peste 34.000 de cluburi Rotary din intreaga lume, Rotary International formează o rețea globală de profesionişti, de lideri în afaceri și în comunitate care îşi oferă în mod voluntar timpul și priceperea pentru a servi comunitatea şi pe cei în nevoie, şi în acelaşi timp legând prietenii puternice si de durată. 

Motto-ul nostru, „A servi mai presus de sine însuşi,” exemplifică spiritul umanitar al celor 1,2 milioane de rotarieni in intreaga lume.

DE CE SĂ DEVIN MEMBRU ROTARY?
Ca membru al unui club Rotary local, aveți șansa de a vă implică mai mult în comunitate, însă oferind ajutor şi în alte părți ale lumii, prin oportunitățile pecareclubul Rotary și Rotary Internațional le oferă. Toți membrii rotarieni sunt de acord că implicarea este cheia obținerii satisfacției pe care o dă calitatea de membru.
Participarea regulată este esențială pentru un Club Rotary puternic și activ.
Rotarienii participă la întâlniri săptămânale și proiecte comunitare și se bucură de prietenia  liderilor comunității care luptă pentru interese comune. Sprijinim proiecte internaționale comunitare multiple și încurajăm şi ajutăm strângerea de fonduri.
TESTUL CELOR 4 CĂI:
Din primele zile ale organizației, rotarienii au fost preocupați de promovarea standardelor înalte de etică în viața lor profesională. Una dintre declarațiile cele mai răspândite în lume și totodată cel mai citat cod de etică în afaceri este Testul celor 4 căi, care a fost creat în 1932 de către rotarianul Herbert J. Taylor (care mai târziu a servit ca preşedinte RI), atunci când a fost rugat să se ocupe de o companie care se confruntă cu falimentul.
Adoptat de Rotary în 1943, Testul celor 4 Căi a fost tradus în mai mult de o sută de limbi și publicat în mii de moduri. El conține următoarele patru întrebări:
Dintre lucrurile pe care le gândim, spunem sau facem:
Este ADEVĂRAT?
Este ECHITABIL pentru toți cei implicați?
Va întări şi stimula atât PRIETENIA cât și BUNĂVOINȚA?
Va fi în BENEFICIUL tuturor celor implicați? 
CODUL DE CONDUITĂ
Ca Rotarian, mă angajez:
1. Să acționez cu integritate şi conform standardelor înalte de etică în viața personală şi profesională;
2. Să fiu corect în relațiile cu ceilalți și să tratez cu respectul cuvenit toate profesiile care sunt utile pentru societate;
3. Să utilizez pregătirea mea profesională pentru a oferi sprijin tinerilor, pentru a ajută pe cei cu nevoi speciale şi pentru a îmbunătăți calitatea vieții în comunitatea mea şi în întreaga lume;
4. Să onorez încrederea oferită de Rotary și de către colegii Rotarieni, și să evit a face ceva ce se poate reflectă în mod negativ asupra colegilor Rotarieni sau a Clubului Rotary.

DESPRE ROTARY IAȘI 2000
Clubul Rotary Iași 2000 este unul dintre cele mai active cluburi ieșene, se implică în acțiuni diverse, sprijinind atât cauze sociale, dar mai ales cele care promovează excelența. Organizează şi sprijină acțiuni cum ar fi „RotaCardio” (gală caritabilă), „Bursele Rotary Academica” (program de suținere a tinerilor defavorizați), „Romanian Traditional Art – Pottery Camp” (program educațional pentru tineri din întreaga lume).

previous arrow
next arrow
Slider